Lanț din argint cu pandantiv din argint - Vrabie

Nu mult după acea, veni o vrabie și se așeză pe dânsul, măcar că avea unde se pune, pădurea era mare.

Supărat, stejarul îi spuse:

- Măi vrabie, nu vezi tu că eu abia acuma de vreo câteva zile am răsărit, nu vezi că sunt de tânăr, de crud și de slab, n-ai avut nicăieri alt loc unde te pune, decât pe mine?

Vrabia, foarte atinsă de cuvintele Stejarului, i-a răspuns :

- Iată că mă duc, cum zici tu, dar voi veni la tine când ești pe patul morții și atuncea va trebui sa-mi dai seama pentru toate cuvintele tale de astăzi.

Stejarul a încuviințat, Vrabia a plecat.

După 900 de ani, atunci când stejarii se risipesc, Vrabia s-a întors.

- Ți-aduci aminte când erai tânăr și m-am pus pe tine cum m-ai batjocorit degeaba-degebuța? Ai cugetat atunci că te vei face mare și vei trăi cât lumea și ca tine nu va fi altul! Dar, iată că, acuma te-ai risipit și eu mă scald în colbul tău. Tu, din mare ce ai fost, te-ai făcut iarăși mic, iar eu trăiesc și tot așa sunt cum am fost atuncea!

De atunci apoi, vrăbiile, dacă nici oamenii, nici mâțele, nici ulii nu le prind și le omoară, trăiesc mai mult decât orice altă pasăre, trăiesc cu sutele de ani.

S. Fl. Marian - De la Iacob Popovici din Oprișani