Cercei Fata Pădurii

Victimă sau Spirit Protector?

Al doilea personaj mitologic care ne-a inspirat este Fata Pădurii, un personaj fascinant!

O fată transformată într-un spirit răzbunător de trauma suferită, sau un spirit feminin seducător, asemănător Faunilor din mitologia antică?

Descoperă-i poveștile, și spune-mi ce reprezintă pentru tine Fata Pădurii.

O legendă spune că acum mulți ani, o fată foarte frumoasă s-a rătăcit în pădure. Aprope toată noaptea a încercat să găsească o modalitate să se întoarcă acasă, dar se afunda tot mai mult în pădure. După un timp, un bărbat i-a ieșit în cale și i-a spus că o va ajuta să ajungă acasă. În schimb însă acesta a dus-o și mai adanc în pădure, până la o căsuța de piatră . A băgat-o înăuntru, a spus niste incantații și a transformat-o din fata frumoasă care era, într-o persoană grotească, luându-i și mințile. A dezbrăcat-o și a ușuit-o în pădure. Așa s-a născut Fata Pădurii ! Ea bântuie pădurile din Maramureșul Istoric, încă de pe atunci! A fost văzută de localnici atât noaptea, cât și ziua, în zone liniștite.

Fata Pădurii are o fizionomie diferită de la o zonă la alta. „Cel mai adesea este imaginată în chipul unei femei frumoase cu păr bogat şi lung lăsat pe spate până la şezut, acesta reprezentând cel mai particularizant element al ei. Mai este imaginată în chip de femeie înaltă «cât gardurile» sau «până la trei garduri şi cu păr lung», ori cât «o rudă de păr de fârcitură». Mai este imaginată în chip de femeie îmbrăcată în negru, «femeie cu mustaţă» sau babă care şede în scorburi de copaci“ („O fiinţă mitologică temută. Fata pădurii“ de Pamfil Belţiu) .

Copitele îi sunt de cal sau mixte, una de cal şi una de vacă. În unele povestiri, apare că umblă în ciubote, cu cizme de lemn sau că este îmbrăcată în năframă neagră sau în haine pestriţe.

„Se zice că Zanca – Fata Pădurii cum o mai numesc unii – avea o voce foarte mândră și să făcea frumoasă ca să ademenească feciorii. Cânta atât de frumos și cu un păr lung până pă călcâie, despletit, niciodată nu era împletit. Dacă aveai putere și credință să o prinzi și să o împletești, nu mai putea să se întoarcă pe pământ, să ducea acolo unde slujea ea. Nu avea picioare, ci copite, nu despicate, ci așa ca la cal și, mai sus decât la cal, avea pinteni.

Mergea noaptea prin șezători și intra în casă. De fapt, nu intra în casă, ci se plimba pe afară să se hârjoie prin șatră cu feciorii. Unii erau mai timizi, da’ unii erau mai înfipți și puneau mâna. Pă' corp avea păr, la față era frumoasă și, când pleca de acolo, cânta atât de frumos că răsunau pădurile. Avea o voce ca un ecou, se auzea de la distanță." (Poveste culeasă de Antoaneta Antonov)